Inregistrare

Faget Trail Running 2017

CAND: 30 aprilie 2017, 10:30
UNDE: CLUJ-NAPOCA , Polus Center
ORGANIZATOR: CLUB SPORTIV CLUJUL PEDALEAZA

Clujul Pedalează nu se ocupă doar cu… pedalat! Ducând mai departe ideea începută în 2016, Clujul devine un loc bun și pentru alergare montană. Acestea fiind spuse, te invităm la Faget Trail Running 2017, în data de 30 aprilie.

Competiția de alergare montană are loc în aceeași zi cu BT Faget Maraton, renumitul concurs de mountain bike. Profitând de frumusețea zonei peste care se întinde Pădurea Făget, Faget Trail Running oferă ocazia unei experiențe sportive plăcute. Cele două trasee cu lungimi diferite, de 26, respectiv 12 kilometri pot fi parcurse de orice alergător amator. Bineînțeles, un minim de antrenament se impune, chiar dacă traseul scurt a fost conceput special pentru cei care vor să facă cunoștință cu această frumoasă îndeletnicire care este alergarea montană.

La ediția precedentă a Faget Trail Running, peste 250 de persoane s-au încumetat să dea piept cu provocarea pregătită de noi. Impresiile favorabile ale acestora ne fac să credem că numărul va crește. Detalii despre competiție vor fi publicate pe site-ul oficial al clubului.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close