Inregistrare

Dans Total La Transylvanian Grand Prix

Un număr de peste două mii de participanți își vor etala calitățile și îndemânarea în materie de dans la unul dintre cele mai mari evenimente de profil din țară – Transylvanian Grand Prix, care va avea loc între 16 și 18 septembrie la Sibiu.

Participanții provin de pe tot întinsul globului, însă nu doar numărul lor, ci și valoarea perechilor din concurs indică o întrecere foarte disputată în Orașul de pe Cibin, douăzeci de perechi din top-ul 50 mondial fiind înscrise în competiție. Dansatorii vor avea la dispoziție două categorii – World Open Standard şi World Open Latino.

Ambele Open-uri sunt structurate pe categorii de vârstă, Juvenil/copii I 6-9 ani, juvenil/copii II 10-11 ani, Juniori I (12-13 ani), Juniori II (14-15 ani), Tineret (16-18 ani), Adulţi (19-34 ani), Seniori I (35 – 44 ani) şi Seniori II (44 – 55 ani). Competiţia este arbitrată de oficiali din 20 de ţări, 30 de arbitri internaţionali şi peste 50 de arbitri şi oficiali români printre care şi preşedintele Federaţiei Române de Dans Sportiv, Vasile Gliga, care este şi membru în prezidiul Federaţiei Mondiale de Dans Sportiv.

„În premieră pentru România, la Sibiu, în cadrul Transylvanian Grand Prix va fi organizat Campionatul European de showdance latino pentru divizia de profesionişti. Competiţia va avea loc în cea de-a doua zi a evenimentului de dans sportiv, sâmbătă, iar la start se vor alinia aproximativ 20 de perechi de dansatori profesionişti. România va fi reprezentată în acest concurs de perechea Andrei Mangra – Elena Duicu, campioni naţionali la categoria professional division latino”, precizează organizatorii într-un comunicat de presă preluat de AGERPRES.

Evenimentul are loc între 16 şi 18 septembrie la Sala Transilvania. Concursurile vor începe în fiecare zi de la ora 11 până la ora 20,30, sâmbătă de la 9 la 23,30 şi duminică de la 9 la 22,00. Galele finale ale competiţiei vor avea loc sâmbătă şi duminică. În cea de-a doua zi a competiţiei au loc semifinalele şi finalele standard pe categoriile de vârstă la secţiunea standard şi Campionatul European de showdance latino în timp ce ultima zi este rezervată fazelor finale ale competiţiei latino. Premiile totale oferite concurenţilor depăşesc 25.000 de euro.

Sursa: AGERPRES

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close