Inregistrare

Drift montan in Rarau

Nu mai puţin de 30 de piloţi din România, Bulgaria şi Ungaria vor lua startul în acest weekend la singura etapă de drift montan din ţara noastră, pe sectorul superior al drumului judeţean 175B Pojorâta – Rarău din Suceava. Traseul este considerat cel mai periculos al sezonului, informează Romanian Drift Community in comunicat. Printre piloţii care vor concura la runda din masivul Rarău se numără şi cel mai bine clasaţi în clasamentul general, bulgarul Krasmir Stefanov, Iulian Jumuga, Răzvan Frăţianu, Stefan Stefanov şi Marius Mitrache.

La startul cursei de drift montan va fi prezent şi dublul campion european Călin Ciortan, revenit în campionatul românesc după trei ani de pauză, dar şi cea mai tânără femeie-pilot din Europa, Kristalina Stefanova. Originar chiar din Suceava, Frăţianu consideră runda de pe Rarău drept cea mai spectaculoasă etapă a sezonului. „Este o zonă în care nu ne mai permitem greşeli. Dacă ai greşit, ai plecat acasă cu maşina. Într-una dintre părţi este parapet, iar în cealaltă şanţ de beton, aşa că totul va fi la limită”, a spus experimentatul pilot, campion naţional în 2011.

Participanţii la etapa de drift montan vor fi prezentaţi oficial vineri, de la ora 17,00, pe esplanada Casei de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, atunci când fanii vor avea ocazia să afle toate detaliile despre maşinile de sute de cai putere şi să-i cunoască pe piloţi.

Sâmbătă, de la ora 09,00, pe sectorul superior al drumului judeţean 175B Pojorâta-Rarău vor debuta antrenamentele libere, iar la ora 18,00 se vor desfăşura calificările pentru battle-uri. Duminică, de la ora 09,00, vor avea loc din nou antrenamente libere, în timp ce battle-urile mult aşteptate vor debuta începând cu ora 16,00.

Detalii despre eveniment se pot găsi pe pagina de facebook.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close