Inregistrare

Medalii pentru Romania la CM Universitare

La Campionatele Mondiale Universitare de Handbal, care vor avea loc între 26 iunie și 3 iulie, la Malaga, Spania, România și-a propus rezultate mărețe. Având două echipe în competiție, cea feminină și cea masculină, reprezentativele noastre țintesc obținerea câte unei medalii.

AGERPRES consemnează declarația lui Constantin Căliman, director adjunct al Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar (FSSU), care a opinat cu prilejul unei conferinţe de presă organizată înainte deplasării la Malaga că ambele loturi universitare de handbal au şanse la medalii: ”Din punctul nostru de vedere, componenţa celor două echipe ne dă acest sentiment de încredere pentru a obţine o medalie şi sperăm din tot sufletul să se întoarcă fetele cu o medalie de aur, iar băieţii sigur se vor bate pentru o medalie şi un loc pe podium”.

În căutarea unei noi medalii

România a obţinut prima şi ultima sa medalie de aur la CMU în 2002, la Valencia, cu o echipă universitară antrenată de Gheorghe Tadici. Fetele au în palmares un singur titlu mondial universitar, în timp ce băieţii au obţinut 6, ultimul în 1987. Ultima medalie la fete, de argint, a fost cucerită în 2010, în Ungaria.

Alexandru Dedu, preşedintele FR de Handbal, a opinat că la Mondialele Universitare, în lotul feminin se află şi câteva jucătoare de la prima echipă, precum Patricia Vizitiu, Denisa Dedu, Gabriela Perianu, Cristina Nan sau Nicoleta Tudor, susceptibile de selecţie pentru JO 2016: ”În momentul de faţă, şi la băieţi şi la fete, avem componenţi ai echipei mari naţionale, şi acest Campionat Mondial Universitar face parte din strategia noastră de pregătire a echipelor naţionale. Tomas Ryde (selecţionerul naţionalei feminine – n.r.) va fi la Malaga, mai mult ca sigur şi Xavier Pascual (antrenorul naţionalei masculine – n.r.) va fi acolo. Asta înseamnă că este un eveniment mai mult decât important. Legat de handbalul universitar, noi ne dorim foarte mult ca FSSU să organizeze un campionat regulat, tur-retur, la nivel de universităţi, şi sper să reuşim pentru că există o marjă mare de oameni în sectorul universitar pe care încercăm să-i aducem aproape de handbal ca şi practicanţi sau ca şi consumatori”.

Sursa: AGERPRES – www.agerpres.ro

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close