Inregistrare

Mondial De Bob Si Skeleton Starturi La Mamaia

Acolo unde litoralul românesc este la el acasă va avea loc un eveniment sportiv inedit – Campionatul Mondial de Bob și Skeleton Starturi, o competiție oficială internațională de cel mai înalt nivel, din cadrul calendarului sportiv al Federației Internaționale de Bob și Skeleton.

Competiția se organizează anual, ediția din acest an fiind conferită României, la Mamaia, județul Constanța, în perioada 7 – 11 septembrie 2016. Campionatele Mondiale se organizează la următoarele discipline:

  • Masculin: bob 2 persoane și bob 4 persoane (masculin și/sau feminin), skeleton
  • Feminin: bob 2 persoane, skeleton

Ultima zi din cadrul evenimentului este destinată amatorilor fiind denumită „Push for everybody”, cu scopul popularizării, atragerii de susținători și dezvoltatori.

Pentru a pune în scenă Campionatul Mondial de Bob si Skeleton Starturi, Federația Română de Bob și Sanie a închiriat o pistă specială din Olanda, folosită anterior la alte competiții de anvergură. Pista este compusă dintr-o porțiune dreaptă prevăzută cu două șine pentru trasele de bob/skeleton. În interiorul și în afara șinelor, pista este construită în așa fel încât permite concurenților să poarte cuie sau pantofi de bob cu cuie. Pista respectă toate condițiile conform regulamentului pentru zona de start de bob/skeleton. Face parte din categoria piste de start transportabile, cu înclinație. Lungimea totală a pistei este de aproximativ 100m, iar secțiunea de măsurare a tipului de start măsoară 50m. Porțiunea de încetinire în siguranță este asigurată după trecerea liniei de sosire, fiind prevăzută cu un mecanism suplimentar de frânare, în așa fel încât boburile/skeletoanele să se poată opri fără risc. Bobul de 2 persoane, bobul de 4 persoane și skeletonul rulează pe perechi de role fixate în fața și în spatele axelor pe șinele pistei. Fiecare concurent folosește același bob/skeleton.

La festivitatea de deschidere, planificată a se desfășura în data de 8 septembrie 2016 ora 17:00 vor participa personalități ale comunității locale, președinți de federații naționale și internaționale, precum și parteneri publici și privați.

Programul complet al competiției este următorul:

Joi, 08.09.2016

  • 18:00 Festivitatea de deschidere

Vineri, 09.09.2016

  • 18:00 skeleton masculin și feminin (3 manșe de concurs)
  • 20:00 bob 2 persoane masculin (3 manșe de concurs, Urmate de festivitatea de premiere

Sâmbătă, 10.09.2016

  • 20:00 bob 2 persoane feminin (3 manșe de concurs)
  • 20:00 bob 4 persoane (3 manșe de concurs), Urmate de festivitatea de premiere

Duminică, 11.09.2016

  • 10:00 Bob pentru amatori

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close