Inregistrare

Nu doar fotbal | Interviu Gabi Balint: „Asta ar trebuie sa faca cluburile sportive pentru a atrage copiii”

Campania #Nudoarfotbal continua. Dupa ce am vorbit cu Claudiu Keseru, atacantul echipei nationale de fotbal, care ne-a spus ca el ar fi facut volei daca nu ajungea fotbalist, am vorbit si cu Gabi Balint, fostul jucator al Generatiei de Aur si castigatorul Cupei Campionilor cu Steaua, cel mai important trofeu la nivel de cluburi in fotbal. Gabi Balint ne-a spus cum trebuie sa atraga cluburile sportive copiii si le da un sfat important tinerilor. Descopera mai jos!

Ce sport ai fi facut daca nu faceai fotbal?
Daca nu ajungeam fotbalist, cu siguranta faceam handbal. Cand eram la scoala, profesorul imi spunea ca sunt talentat si as putea face handbal de performanta. Dar mie mi-a placut mai mult fotbalul. Coincidenta a facut sa joc acelasi post si la fotbal si la handbal – extrema dreapta.

Ce sport mai faci in vacanta/timp liber?
Imi place sa mai joc tenis din cand in cand. Merg sa alerg in Herastrau, merg la sala. E important sa facem miscare sub orice forma.

La ce eveniment sportiv ai mers ultima data si la ce eveniment ai vrea sa mergi in viitor?
Am fost la handbal feminin, la CSM Bistrita cu HC Zalau. Mi-ar placea sa merg la un meci din NBA.

Indeamna oamenii sa faca sport, nu doar fotbal.
Din pacate, din ce in ce mai putini tineri fac sport si cred ca au uitat ca sportul inseamna sanatate, voie buna, educatie, disciplina.

Care e sportul pe care il urmaresti cel mai mult la tv, in afara de fotbal?
Ma uit la handbal si tenis, dar urmaresc si evenimentele sportive mari, importante.

Ce ar trebui sa faca cluburile sportive pentru a atrage copiii?
In primul rand, cluburile sportive trebuie sa-si asigure baze sportive atractive, unde pot oferi conditii bune copiilor. Apoi cred ca ar trebui sa aiba expunere in scoli, sa mearga sa prezinte optiunile pe care le au copiii daca merg acolo sa faca sport.

Ai un citat preferat al unui sportiv care iti place?
„Un jucator poate castiga un meci, dar echipa castiga campionatul.” Si este valabil la toate sporturile de echipa.

De ce ii sfatuiesti pe copii sa faca si alte sporturi in afara de fotbal?
Sunt copii talentati si in alte sporturi, nu doar la fotbal. Dar pentru asta trebuie sa incerce cat mai multe sporturi atunci cand sunt mici ca sa descopere ce le place si sa vada unde sunt talentati.

Care sunt cei mai mari sportivi romani?
Nadia, Hagi si Ilie Nastase, dar lista continua si cu alti sportivi precum, Ivan Patzaichin, Gabriela Szabo sau mai recent, Cristina Neagu, Simona Halep.

Top 3 performante din istoria sportului romanesc.
Cred ca 3 dintre cele mai mari performante pe care le-a avut sportul romanesc sunt: 10-le perfect al Nadiei, castigarea Cupei Campionilor de Steaua Bucuresti si cele 4 titluri mondiale castigate de echipa Romaniei de handbal masculin intre anii 1961 si 1974.

 

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close