Inregistrare

Romania, la Europenele de Minifotbal

A șaptea ediție a Campionatului European de Minifotbal va avea loc în Ungaria și și-a avut debutul ieri, 21 august, iar în cadrul grupei D, Romania va întâlni în seara aceasta reprezentativa Franței, începând cu ora 21.00.

În grupa României se mai află la acest Campionat de minifotbal și echipele Lituaniei și Spaniei, cu care tricolorii vor juca în zilele de 23 august, respectiv 25 august. În ceea ce privește așteptările legate de evoluția din țara vecină, Romania pleacă cu prima șansă, fiind câștigătoarea celorlalte șase ediții ale întrecerii, astfel că va avea un palmers impecabil de apărat.

„Chiar dacă echipa naţională a pierdut două piese de bază, Răzvan Radu şi Adrian Călugăreanu, avem un lot bun, iar obiectivul nostru este de a ne apăra titlul european. Suntem o familie, suntem mai uniţi ca niciodată şi sperăm să ajungem a şaptea oară acolo unde ne e locul”, a declarat Dan Cojocaru, directorul tehnic al echipei naţionale, pentru AGERPRES.

România va utiliza următorul lot la Campionatul European de Minifotbal:

Portari: Bogdan Rădulescu Bogdan (Tanzmannschaft Bucureşti), Toader Marciuc (Premiersoft Auto Driver Iaşi);

Jucători de câmp: Ştefan Stîngă (Neatza & Prietenii Bucureşti), Mircea Popa (Juventus Sibiu), Sebastian Petrişor Vasile (Tanzmannschaft Bucureşti), Georgian Alin Bălan (Condor Friends Buzău), Ciprian Ionuţ Ursu (Neatza & Prietenii Bucureşti), Toma Vincene (Neatza & Prietenii Bucureşti), Nicolae Constândana (MAV Sports Timişoara), Bogdan Andrei Chiper (Premiersoft Auto Driver Iaşi), Radu Marian Burciu (Tanzmannschaft Bucureşti), Cosmin Gabriel Crăciun (Bentel Sistem Cluj), Gabriel Tănase (Marcă Înregistrată Sibiu), Ionuţ Panainte (Golden Boys Bacău) şi Anghel Cătălin Ionel (Dia Guard Divino Zalău).

Dan Cojocaru (Iaşi) este director tehnic, Tudor Simon (Bucureşti) antrenor principal, iar Cristian Lupu (Buzău) antrenor secund.

Sursa: AGERPRES

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close