Inregistrare

Turneu Scolar De Futnet la Salonta

Recent, la Salonta, în județul Bihor, a avut loc un turneu scolar de futnet, aflat deja la a șaptea ediție consecutivă. La competiția organizată de către CS Tengo Salonta, au participat 8 echipe de băieți și 4 echipe de fete, de la Colegiul Național ”Teodor Neș” din Salonta. S-a jucat numai la triplu, pentru a fi implicați mai mulți copii. Regulamentul a fost permisiv, fiind vorba de practicanți care se află la etapa inițierii.

La finalul acestui turneu scolar de futnet au fost decernate premii, cupe, diplome și medalii. Toți cei implicați au fost invitați la o masă prietenească, asigurată de sponsorul Discont Salonta. Înainte însă de acest lucru, câștigătoarea turneului a jucat într-un meci demonstrativ, și el devenit tradiție, împotriva selecționatei profesorilor.

Trebuie remarcat, pe lângă eforturile lui Vasile Sorean, președintele CS Tengo Salonta, disponibilitatea profesorilor de educație fizică și sport de la instituția de învățământ menționată, Ilyes Lajos și Marius Popescu. În colectivul de organizare s-a aflat și jucătorul Denis Purjea, cel care a însoțit lotul național la Campionatele Mondiale de la Brno, din luna noiembrie.

Pe de altă parte, marele câștig îl reprezintă descoperirea Mădălinei Istrate. Ea este cadru didactic la liceul salontan și o excelentă jucătoare de futnet. Aceasta a fost contactată de către Vasile Sorean. Cooperarea dintre cei doi va face, foarte probabil, ca în curând, sub egida CS Tengo Salonta, să funcționeze și o echipă feminină, aceasta fiind singura care lipsește din panoplia clubului.

Deși se află la a șaptea ediție, turneul scolar de futent de la Salonta este la prima apariție oficială și pe agenda Asociației de Futnet România, motiv de bucurie reciprocă. Turneul de futnet se înscrie într-o competiție polisportivă a Colegiului Național ”Teodor Neș” din Salonta, denumit sugestiv, ”Olimpiada claselor”.

Multumim partenerilor media: www.infooradea.ro , www.bihon.ro, www.ebihoreanul.ro, www.arenabihoreana.ro, www.stiritransilvania24.ro, www.oradea-online.ro, www.crisana.ro, www.evenimenteoradea.ro, www.uzpbihor.ro, www.concise.ro

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close