Inregistrare

Cupa României la Obstacole 2017

CAND: 13 iulie 2017, 9:00 — 16 iulie 2017, 20:00
UNDE: PREJMER , Club Ecvestru 163 Plopi
ORGANIZATOR: FEDERATIA ECVESTRA ROMANA

Cei mai buni cai și călăreți vin la Prejmer pentru a câștiga Trofeul Cupa României 2017!

Timp de 4 zile, concursul adună la start sportivi debutanți, amatori, copii, juniori, seniori, individual și pe echipe, în total peste 80 de sportivi și 150 de cai care luptă pentru Marele Premiu. Va fi o competiție dificilă, cu probe ce se vor disputa în două și trei manșe. Proba de Nivel C, care presupune o înălțime a obstacolelor de 1,20 m, va face selecția la categoria Copii și Amazoane în vederea participării la Campionatul European de Copii și Campionatul Balcanic de Amazoane, care se vor desfășura, anul acesta, la Samorin, în Slovacia, respectiv Zhitnitsa, Bulgaria.

Marii câștigători ai Trofeului Cupa României, de anul trecut, campioni naționali, dubli campioni naționali și campioni balcanici, au fost: Al Jamal Dunja cu Gemilio LCS, la Juniori și Tineret, Anne Marie Bianca Bontea cu For Future, la Copii, Maestrul al Sportului, Ionel Bucur, la Seniori și CSM Sibiu, la Echipe (Ionel Bucur, Radu Ilioi, Răzvan Bozan).

În perioada 13-16 Iulie 2017, zilnic între orele 9.00-17.00, Federația Ecvestră Romană, Primăria comunei Prejmer și Clubul Ecvestru 163 Plopi organizează Cupa României la Obstacole 2017.

Clubul Ecvestru „163 Plopi”, gazda competiției de la Prejmer, s-a înființat în anul 2013. Are o capacitate de 120 de boxe pentru cazarea cailor și este printre puținele baze ecvestre din România, unde se organizează concursuri, sub egida Federației Ecvestre Române, pe toată perioada iernii.

Fiecare cal și călăret ascund o poveste!

Vă asteptăm la competiția campionilor din echitația romanească!

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close