Inregistrare

Handbal Masculin: SCM Politehnica Timisoara – HC Odorhei

CAND: 24 mai 2017, 19:00
UNDE: TIMISOARA , Sala "Constantin Jude"
ORGANIZATOR: SCM POLITEHNICA TIMISOARA

SCM Politehnica Timisoara jocă miercuri ultimul meci acasă din acest sezon cu HC Odorhei. Meciul din Liga Natională de Handbal Masculin, va avea loc în Sala „Constantin Jude” (Olimpia), cu adresa Aleea F.C. Ripensia Nr.11, miercuri, 24 mai, începând cu ora 19:00, din orașul Timișoara.

Accesul la meciul SCM Politehnica Timisoara se face pe bază de bilet. Acesta costă 10 lei, iar intrarea în sală se va face începând cu ora 18:00. Copiii şi elevii au intrare gratuită în limita unui numar de 150 de locuri. HC Odorhei a învins SCM Politehnica Timisoara în prima ”înfățișare” a confruntării de clasament pentru locul 5; gazdele s-au impus cu 26-24, după ce la pauză a fost egalitate, scor 12-12. Au fost două reprize diferite, prima cu inițiativa bănățenilor, care au condus și la patru goluri diferență, și a doua, în care formația din Harghita a reușit o desprindere la cinci goluri, care s-a dovedit în cele din urmă decisivă pentru stabilirea câștigătoarei. În cazul unei victorii bănățene, totul se va decide în al 3-lea meci, la Odorhei, dar dacă harghitenii se impun și în al doilea meci, atunci termină campionatul pe 5, iar Politehnica pe 6.

Biletele se pot cumpăra și online: http://www.scmpolitehnica.ro/produs/bilet-meci-hc-odorhei/

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close