Inregistrare

Ascensiunea Luptelor Continua

Luptele româneşti sunt „pe val”, pe lângă medaliile câştigate aproape la fiecare competiţie majoră la care participă reuşind, prin preşedintele Răzvan Pârcălabu, să intre în structura de conducere a forului internaţional şi să aducă acasă competiţii de top, printre care şi „Europeanul” de seniori de anul viitor.

Perioada 1-7 mai 2017 a fost una extrem de activă şi de fructuoasă pentru Federaţia Română de Lupte, care s-a întors de la Novi Sad (Serbia), unde a fost prezentă pentru Campionatului European rezervat seniorilor, dar şi pentru Congresul anual al Federaţiei Europene de Lupte, cu realizări importante pe toate planurile. Delegaţia României a participat cu 14 sportivi şi cu obiectivul declarat de a câştiga două medalii de la această întrecere, la care au participat peste 800 de sportivi, din 37 de ţări. Ştacheta sportivă a fost atinsă prin evoluţiile impresionante ale Alinei Vuk şi Andrei Dukov, ultimul câştigând medalia de argint, în timp ce Alina a urcat pe a treia treaptă a podiumului. În plus, din lotul tricolorilor alţi trei sportivi au încheiat pe poziţia a 5-a – Alin Alexuc, Kriszta Incze şi Ionuţ Moise.

În meciul decisiv pentru medalie al categoriei feminine 48 de kilograme, Alina Vuk a trecut fără drept de apel de poloneza Anna Lukasiak. La băieţi, Andrei Dukov a reuşit să prindă podiumul european al categoriei 57 de kilograme pentru al doilea an consecutiv, ca urmare a unui start în forţă. Astfel, în „optimi”, Andrei l-a surclasat pe reprezentantul gazdelor, Aleksandar Mancic, cu 10-0, iar în sferturi a trecut fără emoţii de spaniolul Metreveli Vartanov, 7-2. Calificarea în ultimul act, unde a pierdut în faţa campionului european din 2013, Edişeraşvili, a venit după un meci de luptă cu reprezentantul Turciei, Atli Suleyman, în care românul s-a impus la limită, cu 7-6.

Articolul a fost realizat de revista Sport în România și poate fi citit integral accesând acest link.

 

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close