Inregistrare

Campionatul National De Slalom Paralel, La Final

Etapa a treia din Campionatul National de Slalom Paralel 2016 va avea loc la Sibiu și va fi și ultimul act al competiției, în urma acestuia stabilindu-se clasamentul general final. Concurenți din toate colțurile țării sunt așteptați să ia startul la ultima etapă din sezonul competițional 2016, iar printre piloții participanți se regăsesc și elevii școlii de pilotaj a lui Vali Porcisteanu, fost campion național de raliuri. Publicul este invitat să ia parte la această etapă în data de 5 Noiembrie 2016, începând cu ora 10:00 pe circuitul din Ștrand, în spatele bazei “Pompierul”.

Sub organizarea ACS Pro Drive Sibiu, etapa a treia reunește concurenți de toate vârstele, veniți din întreaga țară pentru a câștiga titlul Campionatul National de Slalom Paralel. Pe circuitul din Ștrand au făcut primii pași spre Campionatul Național de Raliuri mulți piloți cunoscuți, precum Raul Badiu, Octavian Tirnovean, Simone Tempestini, Florin Tincescu, Bogdan Rogoz și mulți alții. Înainte de ultima etapă a acestui sezon, podiumul Clasamentului Open îi are pe Mihai Pleșa pe primul loc cu un punctaj cumulat de 37 puncte, urmat de juniorul de doar 16 ani, Leontin Iocsak, pe loc secund cu 32 puncte și Paul Silaghi pe locul trei ce a cumulat 28 puncte. Prezența feminină la acest campionat este marcată de tânără Natalia Iocsak ce a strâns de-a lungul campionatului un total de 15 puncte.

Concurenții de la Campionatul National de Slalom Paralel își dispută lupta pe circuit nu doar pentru clasamentul general (Open), ci și pe clasele specifice fiecăruia. Piloții cu vârsta sub 18 ani concurează pentru un loc în clasamentul Juniori, Seniorii , in functie de capacitatea motorului, pot opta pentru una din următoarele clase: Clasa 2 (1400-1600 cmc), Clasa 3 (1600-2000 cmc), Clasa 4 (peste 2000 cmc). La fiecare început de etapă mașinile de concurs și echipamentul concurenților sunt verificate de către comisia tehnica, pentru a îndeplini condițiile de siguranță, atât pentru concurenți cât și pentru oficiali și public.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close