Inregistrare

Cristina Neagu – Cea Mai Buna In 2016

Handbalul din România are din nou motive de mândrie. Cristina Neagu, una dintre cele mai prolifice jucătoare ale țării, dar și a lumii, a obținut o nouă distincție. Publicația Handball Planet a condus un sondaj privind cei mai valoroși sportivi ai anului 2016. Astfel, Neagu a fost desemnată cea mai valoroasă în 2016, cu 64 de puncte în respectivul clasament, urmată de Heidi Loke (Gyor), 62 puncte, și Nora Mork (Gyor), 61 puncte.

De asemenea, conform aceleiași publicații, Cristina Neagu s-a dovedit a fi cel mai bun inter stânga al lumii handbaliste. În sondaj, CSM București a avut cele mai multe sportive nominalizate. Un număr de șapte handbaliste au intrat pe lista de votare, din care doar una de cetățenie română – Oana Manea.

Sportiva originară din București nu se află la prima distincție internațională. Federația Internațională de Handbal a desemnat-o în 2009 ca fiind cea mai bună debutantă, iar în 2010 și 2015 a fost distinsă cu titlul de jucătoarea anului în lume.

Performanțele stelare semnate de Cristina Neagu mai cuprind titlul de cea mai bună marcatoare (53 de goluri) a Campionatului European 2010, de cea mai bună marcatoare în EHF Champions League (2015), cea mai bună handbalistă a Cupei Mondiale în 2009 și 2010, dacă ar fi să enumerăm doar alte câteva distincții.

În prezent, Cristina Neagu joacă pentru Budućnost Podgorica, echipa campioană din Muntenegru.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close