Inregistrare

CSM Bucuresti, Forta Unui Proiect

CSM Bucuresti are toate șansele să devină urmatorul mare club sportiv al României. Peste 2.000 de copii şi juniori se pregătesc la clubul Primăriei Capitalei pentru a deveni performeri ai României. Alin Petrache, directorul general al CSMB, lansează o provocare: între 10.000 şi 15.000 de sportivi.

Cristian Mirel Stoica are 15 ani. Este elev în clasa a 9-a la Colegiul Naţional Grigore Moisil din Bucureşti, iar ca pasiune are atletismul. Este şi un elev eminent, dovadă fiind media de 9,65 de la examentul de capacitate, însă a început să-i placă adrenalina concursului atletic şi vântul care şuieră pe lângă urechi când sprintează spre linia de sosire.

Cristi Stoica este specialist pe distanţe scurte, 60 de metri (indoor) sau 100 de metri (outdoor), şi în pofida faptului că practică atletismul de numai doi ani este deja recordman naţional de juniori III. La finele anului trecut, în decurs de numai o lună, el a corectat de trei ori timpul de referinţă la 60 de metri plat: 7,01, 6,99 şi 6,95 secunde. Cristi Stoica este unul dintre copiii minune prinşi în proiectul Centrului de Copii şi Juniori al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti.

În 2014, CSM Bucuresti şi-a propus să-şi reconsidere baza de selecţie şi a pus la punct o strategie sănătoasă, cum puţine cluburi din ţară au în ”program”. Proiectul s-a aşezat acum la aproximativ 2.500 de copii şi juniori, la mai mult discipline sportive.

Articolul despre CSM Bucuresti a fost realizat de revista Sport în România și poate fi citit integral accesând acest link.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close