Inregistrare

Cupa Craiovei, Handbal De Clasa

Echipele de handbal feminin SCM Craiova, Danubius Galaţi, Dunărea Brăila şi HCM Râmnicu Vâlcea se vor înfrunta la cea de-a zecea ediţie a unuia dintre cele mai importante turnee de profil din țară – Cupa Craiovei, care se va desfăşura în Bănie, în perioada 19-21 august.

SCM Craiova va fi gazda turneului Cupa Craiovei, iar echipa gazdă urmărește mai mult să își perfecționeze jocul, succesul pe teren propriu fiind o prioritate secundară de această dată. „Turneul va fi important pentru noi, privind pregătirea. Nu ne interesează rezultatele, vrem să legăm cât mai bine relaţiile de joc. Vreau să precizez că deciziile privind jucătoarele care au venit şi cele care au rămas în lot au fost exclusiv opţiunile mele. Am încercat să cooptăm sportive care ştiu cum sunt meciurile grele. Avem un lot valoros, chiar dacă nu este numeros”, spunea pentru AGERPRES antrenorul SCM Craiova, Bogdan Burcea.

Chiar dacă două componente de bază ale echipei din Craiova au lipsit de la reuniunea lotului, Valentina Ardean-Elisei și Laurisa Andre onorând convocările la loturile naționale ale României, respectiv Franței, jucătoarele de la SCM Craiova speră ca prin Cupa Craiovei să dea semnalul unui sezon mai reușit decât cel precedent.

Programul turneului Cupa Craiovei este următorul:

  • În 19 august vor avea loc meciurile SCM Craiova – HCM Rm. Vâlcea (ora 17,30) şi Dunărea Brăila – Danubius Galaţi (ora 19,30)
  • pe 20 august se vor juca Dunărea Brăila – HCM Rm. Vâlcea (ora 17,30) şi SCM Craiova – Danubius Galaţi (ora 19,30)
  • pe 21 august vor avea loc partidele HCM Rm. Vâlcea – Danubius Galaţi (ora 10,00) şi SCM Craiova – Dunărea Brăila (ora 12,00)

Festivitatea de premiere a turneului va avea loc duminică, la ora 13:30, la Sala Polivalentă din Craiova, acolo unde se va desfășura și turneul.

Sursa: AGERPRES

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close