Inregistrare

Eduard Novak, Vicepresedinte BCU

Eforturile constante din ultimii ani ale Federației Române de Ciclism își produc roadele. Forul sportului cu pedale din România reușește să se afirme și pe plan internațional. Eduard Novak, președintele în exercițiu al FRC, care și-a înaintat candidatura în cadrul Uniunii Cicliste Balcanice, a fost ales pe funcția de vicepreședinte, în cadrul alegerilor care au avut loc sâmbătă, 17 decembrie 2016, la Istanbul.

La Congresul de Alegeri al Uniunii Cicliste Balcanice au participat toți cei 12 reprezentanți ai federației regionale: Republica Moldova, România, Serbia, Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Albania, Macedonia (FYROM), Bulgaria, Turcia, Grecia și Cipru. De asemenea, evenimentul a fost onorat cu prezența de către președintele Uniunii Cicliste Europene, David Lappartient, vicepreședintele forului european, Alexandr Gusyatnikov, și secretarul general al acestuia, Enrico Della Casa.

Reprezentanții au votat pentru formarea consiliului de administrație al Uniunii Cicliste Balcanice, alcătuit din președinte, doi vicepreședinți și doi membri simpli. Astfel, Sasho Dimitrijoski (Macedonia) a devenit președinte, Vladimir Kuvalja (Bosnia-Herțegovina) și Eduard Novak (România) ocupă funcțiile de vicepreședinți, iar Sașa Gajicic (Serbia) și Avni Nuha (Kosovo) formează forul de conducere pentru următorii patru ani. Fostul președinte al Uniunii, Emin Muftuoglu, a fost desemnat ca președinte de onoare al acestuia.

Planurile pentru următorii patru ani ai noii conduceri a Uniunii Cicliste Balcanice privesc întărirea cooperării cu organismele internaționale și accesarea fondurilor de dezvoltare puse la dispoziție de acestea. De asemenea, dezvoltarea sportului în regiune prin evenimente dedicate sportivilor din categoriile copiiilor, cadeților și juniorilor ocupă un loc principal în preocupările conducerii. Nu în ultimul rând, formarea specialiștilor (comisari, antrenori etc.) va avea parte de o atenție deosebită.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close