Inregistrare

Noii campioni de ciclism din Romania

După trei zile de pedalat intens pe șoselele din județul Hunedoara în cadrul Campionatelor Naționale de Șosea Castrum Deva, s-au aflat numele rutierilor care vor îmbrăca tricourile de campion național pentru următorul an, atât la categoriile de sportivi de performanță, cât și la amatori. Întrecerile s-au desfășurat la probele de contratimp individual și fond.

Întrecerile de contratimp individual programate pentru prima zi au fost amânate pentru cea de-a doua din motive de siguranță, însă competiția a fost acerbă, iar efortul a fost cu atât mai dificil din pricina valului de căldură. La categoria Elite, campionii de anul trecut și-au păstrat titlurile, ceea ce înseamnă că îi vom vedea în continuare pe Serghei Țvetcov (Androni-Giocattoli) și pe Ana-Maria Covrig (Inpa-Bianchi) în tricourile distinctive purtate și până acum.

Covrig a reușit să își păstreze titlul și la proba de fond, însă Țvetcov a cedat în fața lui Daniel Crista (Tușnad Cycling) și a lui Marius Petrache (CSA Steaua București), acesta din urmă câștigând cursa de 130 de kilometri după ce a evadat încă din prima parte a întrecerii. Succesul obținut de Petrache este prima reușită importantă a clubului militar, care și-a reactivat secția de ciclism după o pauză de mai bine de două decenii.

Rezultatele complete ale întrecerilor se pot consulta în secțiunea Rezultate a site-ului oficial al Federației Române de Ciclism.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close