Inregistrare

Potec cauta campioni de inot

La Stejarii Country Club, în perioada 9-10 iulie, va avea loc a treia ediţie a unui cunoscut concurs naţional de înot, ”Camelia Potec. În căutarea viitorilor campioni”, adresat copiilor cu vârste între 9 şi 11 ani, băieţi şi fete, membri ai unui club de înot înregistrat la Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, potrivit AGERPRES.

În urma concursului, vor fi selecţionaţi cei mai talentaţi copii, a căror evoluţie va fi monitorizată pas cu pas de către campioana olimpică, Camelia Potec. De asemenea, aceştia vor beneficia de două cantonamente de câte o săptămână, la Stejarii Country Club.

Selectie pentru inot de performanta

”Prin intermediul acestei competiţii ne dorim să oferim ocazia juniorilor talentaţi să îşi demonstreze calităţile şi să descopere atmosfera unui concurs naţional de amploare, la Stejarii Country Club. Sperăm să reunim cât mai mulţi copii, din toată ţara, care merită să fie îndrumaţi spre a deveni campionii de mâine care vor urca steagul României pe podiumurile concursurilor internaţionale”, a declarat Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.

Scopul concursului naţional este acela de a identifica cei mai talentaţi juniori care au potenţial de a face performanţă la înot în cadrul competiţiilor internaţionale. Probele de concurs presupun exersarea unuia sau a mai multor stiluri de înot (fluture, spate, bras şi craul), pe distanţe de 50 şi 100 metri, în funcţie de categoria de vârstă.

”Suntem onoraţi să găzduim, pentru al treilea an la rând, concursul naţional de înot, la piscina olimpică din cadrul Stejarii Country Club. Astfel, sperăm să contribuim la identificarea unor talente care să se transforme în scurt timp în nume de referinţă în nataţie. Condiţiile oferite de piscina în care desfăşurăm competiţia se ridică la cele mai înalte standarde, astfel încât juniorii să beneficieze de experienţa unui concurs internaţional”, a declarat Mihai Popa, Manager Operaţional Stejarii Country Club.

Sursa: AGERPRES

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close