Inregistrare

Rio 2016 – Locul 8 Pentru Glinta

Finala probei de înot 100 de metri spate de la Rio 2016 a avut un deznodământ previzibil, reprezentanții Statelor Unite ale Americii luând două medalii, printre care și pe cea de aur. România l-a avut ca reprezentant în ultimul act al acestei probe pe Robert Glință, totodată și cel mai tânăr finalist al probei, care a fost nevoit să se mulțumească cu ultimul loc, adică al optulea.

Ryan Murphy a devenit campion olimpic la 100 de metri spate cu ocazia Rio 2016, după ce a realizat un timp de 51 de secunde și 97 de sutimi, care a reprezentat și un nou record olimpic, fiind sensibil mai rapid decât chinezul Xu Jiayu (52.31) și colegul de echipă David Plummer (52.40).

‘Eu am sperat la cel puţin o semifinală, dar s-a întâmplat să fie o finală şi eu sunt foarte, foarte mulţumit. Această calificare în finală înseamnă enorm de mult pentru mine, înseamnă mai mult decât mă aşteptam eu la prima participare la Olimpiadă. Am bătut şi recordul naţional care era tot al meu. Gândul acesta a fost, să vin aici şi să-mi depăşesc propriile performanţe. Am reuşit şi sunt mai mult decât mulţumit’, a spus sportivul Glință, după cum notează AGERPRES.

Camelia Potec, președintele Federaţiei Române de Naţaţie şi Pentatlon Modern consideră că prin simpla calificare în finala acestei probe, Robert Glință a demonstrat la Rio 2016 că are toate șansele să devină un sportiv de talie mondială și la nivel de seniori. ‘E un lucru extraordinar, pentru că noi aveam ca obiectiv o calificare într-o semifinală. După timpul din calificări am sperat la o finală. Pentru Robert este ceva extraordinar ca şi sportiv aflat la prima participare la Jocurile Olimpice. Iar timpul scos este extraordinar, este un record naţional, un timp care promite pentru viitor. Ştiu prin ce a trecut până să încheie această probă. A demonstrat că este un sportiv de talie mondială şi la seniori’, a afirmat ea, conform aceleiași surse.

Sursa: AGERPRES

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close