Inregistrare

Romania a castigat 26 de medalii la Campionatul European de Haltere!

Romania a organizat in perioada 26 martie – 1 aprilie Campionatul European de Haltere, in dauna Albaniei, care primise initial organizarea acestui eveniment. A fost cu noroc si record de medalii pentru tara noastra, care a obtinut 26 de medalii!

„Sunt bucuros ca am reusit sa gazduim aceasta competitie acasa, chiar in Anul Centenarului. Europenele au fost transmise in peste 145 de tari, deci Romania a fost vazuta in toate colturile lumii. A fost o mandrie si onoare sa organizam Europenele, mai ales ca am doborat si recordul de medalii. 26 de medalii este un rezultat remarcabil, mai ales ca 9 sunt la probe olimpice. Da, este adevarat ca am profitat si noi pentru ca au lipsit anumite tari cu traditie, dar oricare in locul nostru ar fi facut la fel. Si spun ca am profitat si pentru ca am reusit sa le dam ocazia unor sportivi tineri, care inca participa la juniori si tineret, sa concureze intr-o competitie de seniori de asemenea anvergura. In plus, unii dintre ei chiar au castigat si medalii”, a declarat Presedintele Federatiei Romane de Haltere, Nicu Vlad, conform Agerpres.

„Cand ai rezultate deosebite, nu ai cum sa nu fii multumit. Am obtinut locul 1 in clasamentul pe natiuni, dar am avut si „sportiva competitiei”, titlu acordat Loredanei Toma. Sportivul anului a fost declarat georgianul Lasa Talahadze, medaliat cu aur la +105 kg. Ne bucura ca am reusit sa organizam aceasta competitie in doar 45 de zile. Nu a fost simplu deloc, dar am avut alaturi MTS, COSR si cateva companii care au fost de acord sa ne sponsorizeze”, a adaugat presedintele FRH.

Totusi, Federatia Romana de Haltere se pare ca nu e pregatita pentru a organiza si Campionatul  Mondial: „E mai complicat sa organizezi Mondialele. In primul rand ca e mult mai costisitor, iar apoi se pun si anumite conditii organizatorilor pe care noi nu le-am putea indeplini. Ma refer la o sala. Asa ca acum ne concentram doar pe partea sportiva, pentru ca in noiembrie incep calificarile la Jocurile Olimpice”, a mentionat presedintele FRH.

Romania a obtinut un total de 26 de medalii. 9 de aur, 8 de argint si 9 de bronz.
Elena Andries – trei de aur (smuls, aruncat si total) la categoria 48 kg
Ilie Ciotoiu – doua de bronz (aruncat si total) la 56 kg
Ionut Ilie – doua de bronz (aruncat si total) la 62 kg
Andreei Penciu – argint (smuls) si bronz (total) la 58 kg
Maria Grigoriu – bronz (aruncat) la 58 kg
Paul Dumitrascu – argint (aruncat) la 69 kg
Loredana Toma – trei de aur (smuls, aruncat, total) la 63 kg
Irina Lepsa – argint (smuls, aruncat, total) la 63 kg
Razvan Martin – aur (smuls) si doua de argint (aruncat si total) la 77 kg
Nicolae Onica – doua de aur (aruncat, total) si una de argint (smuls) la 94 kg
Andreea Aanei – trei de bronz (smuls, aruncat, total), la cat. +90 kg.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close