Inregistrare

Steaua Bucuresti este noua campioana a Romaniei la polo!

 Echipa masculină de polo pe apă a CSA Steaua București a obținut astăzi o victorie mare, într-un meci cu caracter decisiv. Caschetele roș-albastre s-au impus în deplasare, în Bazinul Olimpic ”Ioan Alexandrescu” din Oradea, în fața puternicei CSM Digi Oradea, cu scorul de 6-5.

Astfel, cu un rezultat general de 3-1, poloiștii de la CSA Steaua București au cucerit pentru a doua oară consecutiv titlul național. Diferența majoră față de victoria din 2016, tot împotriva bihorenilor, este că acum finala nu a mai ajuns la meciul decisiv, Steaua având nevoie de doar 4 confruntări. În sezonul anterior, cununa cu lauri am obținut-o în meciul 5 al finalei, pe teren propriu, la aruncările de departajare.

Atmosfera tensionata!

Referitor la această ultimă dispută, în bazinul orădean atmosfera a fost foarte tensionată, dar stelistii și-au văzut de joc și au aplicat cu strictețe planul tactic al antrenorilor Andrei IOSEP și Răzvan CRISTESCU. La scorul de 6-4, după eliminarea antrenorului principal al gazdelor, Kalman Kadar, poloiștii de la CSM Digi Oradea s-au retras din apă. Ei au revenit însă pentru a evita să piardă meciul prin forfait. FILIPOVIC și Negrean au fost eliminați pentru brutalități.

Steliștii au gestionat perfect avantajul de două goluri pe tabela de marcaj, impunându-se, finalmente, cu scorul de 6-5. În celelalte meciuri,în Ghencea, roș-albaștrii câștigaseră cu 9-3 respectiv 10-7, pentru ca în meciul 3 să cedeze la Oradea cu 9-5.

Iată echipa utilizată de către antrenorii amintiți mai sus, în acest meci istoric pentru secția de polo a CSA Steaua București: Mihai DRĂGUȘIN, Djordje FILIPOVIC, Petru IANC, Alexandru VĂTRAI, Daniel TEOHARI, Andrei BUȘILĂ, Nikola MURISIC, Codrin COTRĂU, Pavel POPESCU, Daniel ROBU, Alexandru GHIBAN, Dimitri GOANȚĂ, Dragoș STOENESCU, Adria DELGADO și Iulian RĂDOI.

CSA Steaua București a obținut eventul în acest an, fiind și câștigătoarea Cupei României, după o finală tot cu CSM Digi Oradea, tranșată cu scorul de 11-5.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close