Inregistrare

Timisoara Saracens In Actiune

Echipa de rugby Timisoara Saracens, campioana în exercițiu a României, se pregătește de o lună octombrie „încinsă” în ceea ce privește meciurile programate. Dacă proxima întâlnire va avea loc în compania celor de la Știința Baia Mare, contând pentru Cupa Regelui, în 15, respectiv 20 octombrie, bănățenii vor disputa meciurile din competiția internațională Challenge Cup.

Astfel, bănățenii de la Timisoara Saracens vor face deplasarea în Maramureș, unde Știința Baia Mare se pregătește de un recital puternic. Deși formația din Orașul de pe Bega are la activ două succese în actuala ediție din Cupa Regelui, în urma meciurilor disputate împotriva celor de la Dinamo București și U Cluj, partida programată pentru 1 octombrie le dă emoții. ‘Este prima deplasare grea pe care o avem în acest an. Vrem să demonstrăm că suntem o echipă care câștigă și în deplasare, nu doar acasă, pentru că până acum toate meciurile mai importante le-am câștigat acasă. Obiectivul nostru este să mergem acolo, să câștigăm, anul trecut am făcut-o de două ori la ei acasă. Suntem echipa care a rupt mitul acela de ‘echipă neînvinsă acasă’ a celor de la Baia Mare și vrem să o facem din nou. În ultimele meciuri am prins foarte mare încredere, cred că începem să ajungem la forma pe care ne-o dorim, dar acest meci cu Baia Mare va fi un adevărat test pentru noi’, a menționat căpitanul echipei Timisoara Saracens, Stelian Burcea, conform AGERPRES.

Menținerea pe primul loc în Cupa Regelui nu este singurul obiectiv pentru bănățeni, meciul de sâmbătă fiind un veritabil test în vederea a două partide care se află la orizont. Debutul Timisoara Saracens în întrecerea continentală Challenge Cup va avea loc în data de 15 octombrie, când, pe Stadionul Dan Păltinișanu, campioana României va juca împotriva scoțienilor de la Edinburgh. Prea mult timp de respiro nu va exista pentru rugbiștii români, meciul următor fiind programat la cinci zile distanță, adică pe 20 octombrie, contra francezilor de la Stade Francais, întâlnire care se va juca în Hexagon.

Sursa: AGERPRES

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close