Inregistrare

Tomi Coconea Vrea Sa Zboare De Pe Everest

Aventurierii și-au păstrat de-a lungul timpului acel element definitoriu, care îi deosebește de restul lumii: îndrăzneala fără limite. După ce a făcut cam tot ce se putea face pe un munte, de la escaladă la parapantism și alergări montane extreme, Tomi Coconea surprinde publicul cu o nouă găselniță sfidătoare. Acesta și-a propus să urce pe Everest, iar de acolo să zboare cu parapanta!

Momentan, Tomi Coconea se pregătește. Cum se poate face pregătirea pentru o așa ispravă? Nimeni nu are o rețetă sigură, dar eroul nostru s-a stabilit în Munții Parâng. Acolo, și-a construit un iglu care îi servește drept domiciliu, cu toate cele trebuincioase. De acolo, pornește în alergare, merge la exerciții de forță, zboară cu parapanta și tot restul de lucruri care intră în programul unei persoane care plănuiește să urce cel mai înalt vârf din lume, doar ca să își ia zborul de pe acesta.

Pregătirea se află acum la final, iar ultimele pregătiri se încheie. Tomi Coconea pleacă pe 15 februarie spre Hymalaya pentru o lună. Obiectivul să este să se cațere pe cel mai înalt vârf al lumii, însă este conștient că vremea îi poate da planurile peste cap. Acest lucru s-a întâmplat și acum trei ani, deci se poate întâmpla și acum. Totuși, Coconea promite să încerce zborul chiar și dacă o va face de pe un vârf mai jos. Ce se va întâmpla vom vedea, așa că îl urmărim cu atenție!

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close