Inregistrare

US Open, Doi Romani Merg Mai Departe

Ultimul turneu de Mare Șlem al anului, US Open, se află în plină desfășurare, iar jucătorii de tenis din România prezenți la Flushing Meadows au înregistrat evoluții bune până în acest moment. Dacă perechea masculină formată din Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer a trecut în runda secundă a turneului, și Monica Niculescu s-a calificat în fazele superioare, ajungând în turul trei, după ce a dispus de co-naționala Ana Bogdan. Astăzi urmează să joace și Simona Halep, care o va întâlni pe cehoaica Lucie Safarova.

Pentru Tecău și Rojer, misiunea din primul tur nu a părut prea dificilă, cei doi câștigând lejer în două seturi, 6-1, 6-3 în fața cuplului Julian Knowle (Austria)/Florian Mayer (Germania), confirmând poziționarea lor ca favoriți numărul 5 ai turneului. Perechea care-l include și pe Tecău a avut nevoie de 5 minute peste o oră ca să treacă de Knowle și Mayer, iar în faza următoare va disputa meciul împotriva lui Mate Pavic (Croația)/Michael Venus (Noua Zeelandă). În materie de confruntări directe, cei doi din urmă i-au surclasat pe Tecău și Rojer în întâlnirea directă de anul trecut, astfel că întâlnirea celor patru devine cu atât mai interesantă.

Niculescu, de două ori în turul trei la US Open

O oră și 22 de minute i-au trebuit Monicăi Niculescu ca să o surclaseze pe Ana Bogdan, însă victoria a venit la capătul unui meci intens, cu zece ași pentru Bogdan și nouă pentru Niculescu. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit în trecut de două ori, de fiecare dată în turnee la București și de fiecare dată victoria i-a revenit celei care a câștigat și acest meci. Totuși, pentru Ana Bogdan, accederea în turul secund la US Open reprezintă cea mai mare realizare de până acum, sportiva în vârstă de 23 de ani având câștig de cauză în fața Soranei Cârstea în prima întâlnire. Pentru Niculescu, următorul meci de simplu de la US Open are loc împotriva Carolinei Wozniacki, jucătoarea fiind prezentă și proba de dublu feminin, alături de Vania King (USA) s-a impus împotriva perechii Ashley Weinhold/Caitlin Whoriskey (USA).

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close