Inregistrare

Victorie totala pentru Tempestini

Danube Delta Rally a oferit în ultimele zile prilejul celor interesați să urmărească cei ami buni piloți ai României la treabă, iar cei care au răspuns prezent invitației lansate de organizator au fost răsplătiți din plin. „Maestru de ceremonii” a fost Simone Tempestini care și-a adjudecat 11 probe din tot atâtea posibile și și-a trecut astfel în cont cea de-a doua victorie în raliul din estul țării, unul din cele mai importante evenimente sportive de automobilism din regiune.

Dan Gîrtofan l-a secondat pe Tempestini în clasamentul competiției, în timp ce locul al treilea i-a revenit lui Edwin Keleti, în cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop. Simone Tempestini şi-a arătat viteza încă de pe primii kilometri din Danube Delta Rally, alergaţi vineri, luând un avans substanţial în fruntea clasamentului. Clujeanul şi-a gestionat atent avantajul pe cele şapte probe speciale de sâmbătă, însă nu a ridicat piciorul de pe acceleraţie mai mult decât era necesar, ducând procentajul de victorii de probă intact, de 100%, până la final, când şi-a trecut în cont şi cele trei puncte bonus, pentru victoria în Power Stage, alături de cel mai bun timp al superspecialei din Tulcea.

„Am avut parte de un raliu perfect, care s-a terminat aşa cum ne doream”, a spus Tempestini. „Ritmul pe probele speciale a fost unul foarte bun şi am reuşit să câştigăm şi Power Stage-ul, sunt foarte fericit pentru felul în care a decurs acest week-end”, a mărturisit pilotul clujean pentru site-ul oficial al competiției.

Cu ocazia Danube Delta Rally, a avut loc și etapa secundă din Trofel European de Raliuri, astfel că cei trei piloți au punctat și în clasamentul respectivului stagiu.

Clasament provizoriu CNR Dunlop după PS11 (ultima probă):

1. Simone Tempestini/Marc Banca – Ford Fiesta R5
2. Dan Girtofan/Tudor Mirza – Skoda Fabia R5 +2:02.2
3. Edwin Keleti/Toni Avram – Mitsubishi Lancer Evo X +4:41.5
4. Florin Crisan/Sebastian Itu – Subaru Impreza +7:17.2
5. Sebastian Barbu/Razvan Hulea – Citroen DS3 R3T +8:33.9

Clasament European Rally Trophy dupa PS11:

1. Simone Tempestini/Marc Banca – Ford Fiesta R5
2. Dan Girtofan/Tudor Mirza – Skoda Fabia R5 +2:02.2
3. Sebastian Barbu/Razvan Hulea – Citroen DS3 R3T  +8:33.9
4. Georgi Geradzhiev/Georgi Gadzhev – Ford Fiesta R2 +11:45.7
5. Raul Badiu/Gabriel Lazar – Dacia Logan +15:55.5

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close