Inregistrare

Corina Constantin devine Campioana Mondiala

După două titluri continentale obținute în Europa, a venit rândul aurului mondial să își găsească loc în panoplia sportivei Corina Constantin, distincție pe care aceasta a obținut-o la Campionatele de gimnastică aerobică desfășurate în Coreea de Sud, la finalul săptămânii trecute. Astfel, sportiva legitimată la CS Farul Constanța și-a completat palmaresul cu singura mare realizare care îi mai lipsea.

Conform celor de la romaniangymnast.com, Corina nu a avut cel mai dificil exercițiu din această finală dar a excelat la execuție și artistică, reușind să urce încă un loc față de calificări, un obiectiv pentru care această gimnastă s-a pregătit intens în ultimii doi ani, după ce câștigase două titluri mondiale în 2014 (trio și grup) dar nu reușise să își asigure și acest titlu individual. O medalie mult dorită, deci cu atât mai prețioasă pentru una dintre cele mai apreciate gimnaste ale lumii și un titlu care revine în România la 16 ani după ce Izabela Lăcătuș câștiga titlul mondial individual. Yangyang Yu (China), cea care o învinsese pe Corina în calificări și Aurelie Joly (Franța) au însoțit-o pe podiumul mondial. Iată ce declara Corina după victoria din Coreea: „Acesta era visul meu. La ultimul Campionat Mondial am câștigat argintul dar astăzi mi-am luat revanșa.” Corina este campioana europeană, mondială și campioana Jocurilor Mondiale en-titre. Ea deține, în același timp, toate titlurile individuale importante ale acestui sport.

Performanța Corinei Constantin a contribuit și la medalia de argint câștigată de România în proba pe echipe, din formație făcând parte și Lavinia Panaete, Lucian Săvulescu, Gabriel Bocșer, Bianca Gorgovan, Andreea Bogati, Anca Surdu, Mădălina Cioveie, Alexandra Oprea, Andreea Darie, Laura Cristache, Dacian Barna, Denisa Ganea și Bianca Becze.

România la Europenele de Gimnastică Ritmică

Tot weekend-ul trecut a consemnat și prezența României ca Campionatele Europene de Gimnastică Ritmică, prin junioarele Alice David, Denisa Mailat, Denisa Stoian și Sonia Ichim. În cadrul probei pe echipe, cele patru tinere sportive au ocupat locul al 16-lea din 36 de țări participante.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close