Inregistrare

Romanii Invictus Merg La Toronto

A fi militar este o chemare a destinului, nu doar un simplu job. Tăria necesară pentru a efectua serviciul militar în teatre de operațiune periculoase, cu primejdii care așteaptă la tot pasul o au doar unii dintre noi. Aceia devin militari, mereu pregătiți să apere țara lor și să își arate devotamentul față de camarazi, patrie și cetățenii ei. Din păcate, nu toți încheie serviciul militar așa cum l-au și început, adesea plătind cu integritatea fizică acest angajament. Tocmai pentru ei este dedicat evenimentul sportiv pentru persoane cu dizabilități Invictus Games, iar la ediția din acest an, mai mulți militari români se vor întrece în respectiva competiție.

Prezentarea lotului extins al echipei care va reprezenta România la Jocurile Invictus Toronto 2017 va avea loc marți, 14 februarie, începând cu ora 14.30, în prezența ministrului apărării naționale, Gabriel-Beniamin Leș și a șefului Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, în cadrul unui eveniment ce se va desfășura în incinta Sălii de sport “Mihai Viteazul” a CSA Steaua Bucureşti.

Cu această ocazie, cei 33 de sportivi selecționați pentru primul cantonament de pregătire, care se va desfășura în perioada 15-24 ianuarie, vor primi legitimațiile de sportiv al CSA Steaua București și primul set de echipament de antrenament, achiziționat cu fonduri asigurate de Asociația de caritate din Armata României “CAMARAZII”.

Echipamentele speciale de competiție, adaptate în funcţie de situaţia medicală a fiecărui rănit, vor fi achiziționate gradual, cu fonduri asigurate de CSA Steaua și de partenerii proiectului.

Lotul sportiv se va pregăti pentru mai multe discipline sportive, adaptate pentru persoane cu dizabilităţi, respectiv: atletism, canotaj în sală (la simulator), ciclism, powerlifting, tir cu arcul, înot și volei din șezut.

În cadrul evenimentului, va fi prezentat stadiul actual al proiectului „Invictus Team România – 2017”, precum și calendarul activităţilor ce se vor desfășura până la participarea la competiția din Canada, programată în perioada 22-30 septembrie.

Proiectul „Invictus Team România – 2017” se constituie într-o ocazie unică de a demonstra societăţii ce înseamnă adevăratul spirit de luptător, coeziunea echipei şi solidaritatea umană – valori ce definesc veteranii teatrelor de operaţii. Ca proiect de reprezentare naţională, „Invictus Team România – 2017” își propune să atragă implicarea şi sprijinul cetăţenilor, organizaţiilor guvernamentale şi non-guvernamentale sau a altor instituţii care doresc să contribuie, pe bază de voluntariat, la succesul acestei iniţiative.

Sursa: CSA Steaua Bucuresti

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close