Inregistrare

Vlad Dascalu, Locul 9 La Campionatele Europene

Staţiunea italiană Darfo Boario Terme a găzduit săptămâna trecută Campionatele Europene de Mountain-Bike, unde ţara noastră a fost reprezentată de cinci sportivi. Cea mai bună prestaţie a avut-o Vlad Dascalu, sportivul legitimat la Dinamo BikeXpert Racing Team clasându-se pe locul 9 în proba de XCO rezervată categoriei U23. „A fost o cursă destul de grea, nu m-am simţit foarte bine la început, ulterior mi-am revenit, iar la final am ajuns pe o poziţie destul de bună. Sunt fericit cu acest rezultat, dar din păcate atât am putut în ziua cursei”, a declarat Vlad Dascalu.

Ede Molnar a ocupat locul 16 la proba de XCE, categoria U23, după ce în calificări s-a clasat pe locul 13. În sferturile de finală însă, sportivul nostru a suferit o căzătură, care şi-a pus amprenta asupra evoluţiilor ulterioare ale acestuia. În ziua următoare, Ede Molnar a fost nevoit să abandoneze în cursa de XCO, categoria U23.

Proaspăta campioană balcanică, Eszter Bereczki, a încheiat cursa de XCO rezervată categoriei juniori feminin pe locul 31, în vreme ce în proba similiară a băieţilor Raul Sînza s-a clasat pe locul 51.

La categoria Elite, Lucian Logian a terminat proba de XCO pe locul 43.

Staff-ul tehnic al echipei naţionale care a participat la Campionatele Europene de Mountain-Bike a fost format din Tudor Oprea, Răzvan Jugănaru și Lazăr Burța.

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close