Inregistrare

Locul 3 pentru Romania la Incheon

Pe lângă performanța remarcabilă reușită de Corina Constantin, care a devenit campioană mondială la Incheon, Coreea de Sud, întreaga delegație a României s-a remarcat prin prestația sa, care finalmente i-a adus locul al treilea în clasamentul pe națiuni.

Pentru a doua oară consecutiv, echipa României a cucerit medalia de argint la echipe după evoluțiile din calificările celor 6 probe la care au concurat gimnaștii români. Au punctat pentru România Corina Constantin la Individual, Lavinia Panaete și Dacian Barna la Perechi mixte, Lavinia Panaete, Lucian Săvulescu și Dacian Barna la Trio, Gabriel Bocșer, Bianca Gorgovan, Lavinia Panaete, Lucian Săvulescu și Dacian Barna la Grup și Andreea Bogati, Anca Surdu, Mădălina Cioveie, Alexandra Oprea, Andreea Darie, Laura Cristache, Denisa Ganea și Bianca Becze la Aerobic Dance. Mulți dintre acești gimnaști sunt deja multiplii campioni mondiali și europeni (Anca Surdu, Andreea Bogati, Laura Cristache sau Bianca Becze au revenit în competiție la acest campionat) iar alții tocmai ce și-au făcut debutul la un Campionat Mondial cu această medalie de argint (Lavinia Panaete, Lucian Săvulescu sau Andreea Darie), notează site-ul romaniangymnast.com.

Aceeași sursă ne aduce la cunostință că grupul românesc a adus cea de-a treia medalie delegației României la acest campionat, una de bronz. Bianca Gorgovan, campioană mondială în 2014 la această probă, a făcut echipă de această dată cu Lavinia Panaete, Lucian Săvulescu, Dacian Barna și Gabriel Bocșer. Împreună, ei cuceriseră și bronzul european anul trecut, în Portugalia. O echipă foarte tânără de la care așteptăm multe în următorii ani și care va fi completată de gimnaști cu experiență și de juniorii care și-au demonstrat și ei valoarea la Europenele din 2015.

 

Acest site foloseste cookies. Prin continuarea navigarii iti acorzi acceptul pentru utilizarea lor. Afla mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close